Director artistic și prim-dirijor al Orchestrei Simfonice, Artist al Poporului
Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 25 ani, peste 900 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Italia, Polonia, Cehia, Ucraina şi Belarus, precum și diverse turnee în Franța, Germania, Danemarca, Grecia, Elveția, Portugalia, Olanda și Belgia. Născut în 1973 în Republica Moldova, Mihail Agafiţa studiază dirijatul la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa de dirijat al distinsului profesor Dumitru Goia sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală – dirijat orchestră. În anii 2005-2007 se perfecţionează la cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chişinău.
Din 2004 deţine funcţia de dirijor permanent al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din anul 2013 obţine prestigioasa poziţie de prim-dirijor şi director artistic al Orchestrei Simfonice din cadrul aceleeaşi instituţii. Între anii 2009-2013 este dirijor permanent al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca. Mihail Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către mass-media. Colaborează cu personalităţi de renume ale lumii muzicale. Momente inedite ale carierei sale le constituie colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” (Bucureşti, 2011) la pupitrul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca. Remarcabilă a fost și lansarea ideii de a extinde acest prestigios Festival în Republica Moldova, precum și realizarea acesteia prin concertele de la Chișinău în anii 2017 și 2019. Importante de asemenea au fost şi colaborările cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti, RTV Slovenia Symphony Orchestra din Ljubljana, dar și multe alte realizări însemnate. Din anul 2010, Mihail Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova. Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie. Încă de la debutul carierei sale dirijorale, Mihail Agafiţa a fost apreciat pentru personalitatea şi talentul său artistic, pentru forţa şi sensibilitatea interpretării operelor muzicale, precum şi pentru tehnica dirijorală impecabilă care i-a permis reproducerea fidelă a particularităţilor stilistice inerente fiecărei creaţii abordate.
În anul 2010, dirijorului Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă, iar în 2016, prin decret prezidenţial a fost desemnat cu cel mai înalt titlu onorific al Republicii Moldova în domeniul culturii – Artist al Poporului. În februarie 2012, în semn de apreciere pentru merite deosebite şi pentru contribuţia adusă scenei lirice, Opera Naţională Română din Cluj i-a conferit trofeul „Lya Hubic”, iar în ianuarie 2016 Ministerul Culturii al Republicii Moldova i-a acordat maestrului premiul „Gavriil Musicescu” pentru contribuție excepțională la promovarea creației simfonice și prestație deosebită în spectacole de excepție. În februarie 2018 prestigioasa revistă VIP Magazin, în urma unui voting public online, i-a oferit premiul „Omul Anului 2017” la categoria Cultură. În luna mai 2019 i s-a conferit titlul onorific „Cetățean de Onoare a raionului Călărași” în semn de înaltă apreciere, și recunoștință pentru activitatea prodigioasă în valorificarea patrimoniului cultural, precum și pentru contribuții meritorii în promovarea creației simfonice și prestație deosebită în spectacole de excepție. În decembrie 2020 i s-a acordat premiul pentru Excelență în Artă TVR Moldova pentru consolidarea spațiului cultural comun și contribuție la promovarea artei muzicale pe ambele maluri ale Prutului. În 2021 a fost decernat cu Premiul de Excelență pentru Performanță în Arta Dirijorală. În ianuarie 2022 postul de televiziune Jurnal TV în cadrul emisiunii „Vânturile, valurile” i-a acordat Premiul pentru Muzică, Omul Anului 2021 și trofeul Gânditorul de la Hamangia.